Ocularele Super Planetary au un câmp vizual de 55 de grade și un contrast ridicat, o necesitate în cadrul acestei categorii de oculare. Vechea serie de oculare SPLER (Super Planetary Long Eye Reflief) sunt acum disponibile într-o nouă versiune. Aceste oculare sunt recomandate pentru astronomii amatori care vor să obțină cea mai bună imagine din telescopul deținut.
Ocularele au 7 elemente. Calitatea imaginii este excelentă, detaliată și cu contrast chiar și pe margini. Toate elementele de sticlă sunt complet acoperite multistrat ceea ce înseamnă o transmisie foarte bună a luminii. Sunt ușor de folosit chiar și de cei ce poartă ochelari.
